Fonduri guvernamentale pentru IMM-uri – procedură în consultare publică

Agenția pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a lansat spre consultare publică  proiectul de procedură pentru Programul național multianual de microindustrializare!microindustrializare

Bugetul total este același ca anul trecut, adică 74.359.000 lei. Prin implementarea programului în perioada 2018-2020 se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de 660 de beneficiari, din care 165 de beneficiari în anul 2018.

Prin intermediul programului, antreprenorii care dețin firme cu cel puțin un an vechime pot solicita un sprijin financiar nerambusabil de până la 450.000 de lei, pentru dezvoltarea și modernizarea afacerilor. Suma va acoperi cel mult  90% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, iar solicitantul va trebui să suporte în final o contribuţie proprie de minim 10%.

Sunt eligibile pentru a participa la program societățile care desfășoară activități în sectoare precum industria alimentară, fabricarea produselor textile, prelucrarea lemnului, fabricarea de substanțe chimice sau industria construcțiilor metalice.

Pentru informații suplimentare, vă recomandăm să consultați  Rezumat_microindustrializare_2018, aferent procedurii aflate în dezbatere publică.

 


Publicat la: